Firul Vieții stă legat de Firul cel mare și-și face de lucru, că-i dibaci și șiret. Dar azi se simte singur și vrea să fie retras. Cade de pe-o viață pe alta, vorbește nevorbite și după se retrage.

A fost și este o antiteză. Dar cine să-l înțeleagă, căci el e Firul și Firul nu are voie să greșească. E pe cont propriu, dar stă legat de Firul Firului.

Atunci când doarme se învârte-n somn, inconștient. Și-l doare locul unde ața se mișcă de colo-colo.

Dar dacă Universu-i el și el face parte din Univers totodată, nu se poate să greșească și să se întoarcă acasă.

Dar și-ar dori să-și plângă singurătatea într-un colț neînțeles ce-i poate oferi alinare și înțelegere mută. Ori poate că ar putea să-l facă pe colț să fie rotund și să-i vadă cu adevărat fața, ca mai apoi să fie uman și să poată plânge.

Căci el e Firul Vieții și e legat de Firul Firului: nu poate niciodată să greșească.

@Copertă: Jiro Yoshida